Data ultimei actualizări: 24 septembrie 2026

Pentru o experiență de antrenament cât mai plăcută și sigură, fiecare membru trebuie să respecte prezentul Regulament Intern de Funcționare, precum și reglementările, politicile și procedurile afișate pe website-ul www.citygym.ro și/sau în contul de membru / aplicația mobilă și/sau în diferite zone ale cluburilor City Gym. Cluburile City Gym sunt operate de Adi & Cosmin Fit S.R.L., denumită în continuare „City Gym”.

1. Program de funcționare

Programul de funcționare al cluburilor City Gym este disponibil la recepția cluburilor, pe website-ul www.citygym.ro și în contul de membru sau aplicația mobilă City Gym. City Gym își rezervă dreptul de a modifica oricând programul de funcționare al cluburilor, precum și programul claselor de group fitness; modificările vor fi aduse la cunoștința membrilor în timp util, prin afișare la recepție, în aplicație și/sau pe website. Membrii trebuie să respecte întocmai programul de funcționare al cluburilor City Gym.

2. Accesul în cluburi

Accesul membrilor în cluburile City Gym se realizează prin scanarea codului QR generat de aplicația mobilă City Gym sau, opțional și acolo unde este disponibilă, prin recunoaștere facială. Codul de acces este nominal și poate fi utilizat exclusiv de către membrul titular.

Fotografie de profil obligatorie. Pentru identificare și pentru securitatea accesului, membrul trebuie să aibă încărcată în contul/aplicația sa o fotografie personală clară. City Gym își rezervă dreptul de a refuza accesul în club dacă fotografia personală nu este încărcată sau nu permite identificarea.

În cazul în care există suspiciunea că persoana care utilizează un cod de acces nu este membrul titular, personalul City Gym poate solicita persoanei respective să se identifice. Dacă se constată că codul a fost utilizat de o altă persoană, City Gym poate dezactiva imediat codul și poate aplica măsurile prevăzute la art. 7 și 8.

3. Recepție, regim self-service și intervale fără personal

Cluburile City Gym dispun de recepție. În programul cu personal, recepția asigură informarea membrilor, asistență la înregistrare și la utilizarea aplicației, eliberarea cheilor de vestiar și vânzarea de produse.

Cluburile City Gym funcționează parțial în regim self-service. În anumite intervale orare, în club poate să nu fie prezent personal City Gym. Programul cu personal este afișat la recepția fiecărui club și/sau în aplicația mobilă și poate varia de la o locație la alta.

În intervalele în care nu este prezent personal, se aplică următoarele reguli:

  • accesul este permis exclusiv membrilor cu abonament activ, care intră individual, pe baza propriei identificări;

  • este strict interzis ca un membru să permită accesul altei persoane (membru sau nemembru) odată cu intrarea sa ori prin ținerea ușii/porții de acces; fiecare persoană trebuie să se identifice individual;

  • membrii se antrenează în regim self-service, fără asistență din partea personalului, pe propria răspundere, și au obligația de a utiliza echipamentele conform instrucțiunilor afișate și propriei condiții fizice;

  • cheile de vestiar nu pot fi eliberate, înlocuite sau recuperate, iar un vestiar blocat nu poate fi deblocat, până la revenirea personalului în locație, conform programului afișat; City Gym nu poate fi ținută răspunzătoare pentru imposibilitatea deblocării în afara programului cu personal;

  • vânzarea de produse la recepție nu este disponibilă;

  • în caz de urgență, membrii vor utiliza ieșirile și echipamentele de urgență semnalizate și vor apela serviciile de urgență (112), respectiv vor contacta City Gym prin canalele indicate în club și în aplicație.

Prin utilizarea cluburilor în regim self-service, membrul confirmă că a luat la cunoștință și acceptă aceste reguli și riscurile asociate antrenamentului neasistat.

Monitorizare. Întrucât în anumite intervale nu este prezent personal, cluburile City Gym sunt monitorizate video și audio în zonele comune (fără vestiare și toalete) și sunt asistate de sisteme automate de detectare a evenimentelor (comportament inadecvat sau tentative de fraudă), în scopul asigurării securității și al posibilității de intervenție în caz de incident. Sistemul automat semnalează evenimentele unui operator uman, care decide eventualele măsuri. Detaliile privind această monitorizare sunt disponibile în Politica de Confidențialitate.

4. Clase de group fitness

Clasele de group fitness se desfășoară în cluburile City Gym care oferă acest serviciu, în spațiile destinate, în limita locurilor disponibile. Programul claselor este afișat în aplicația mobilă și la recepție și poate fi modificat de City Gym, care poate de asemenea anula clase, dacă situația o impune.

Participarea la clase se face pe baza rezervării efectuate în aplicația mobilă și a check-in-ului la clasă, în condițiile prevăzute în Regulile pentru rezervările la clasele de group fitness, publicate pe www.citygym.ro și în aplicație, care fac parte integrantă din prezentul Regulament. Pentru clasele sau locațiile la care nu se aplică un sistem de rezervare, accesul se face pe principiul „primul venit, primul servit”.

5. Conduită în cluburi

Membrilor le este interzis, în cadrul cluburilor City Gym, să utilizeze un limbaj neadecvat sau ofensator, precum și orice tip de violență fizică și/sau verbală, atât față de ceilalți membri ori invitați, cât și față de personalul City Gym. Membrii nemulțumiți de serviciile City Gym pot completa un formular de tip „Feedback”, disponibil la recepția cluburilor.

Membrilor și/sau invitaților le este interzisă utilizarea cluburilor City Gym în scopuri comerciale. În acest sens, membrii și/sau invitații nu pot oferi ori primi servicii de antrenament personalizat sau alte servicii cu scop comercial din partea altor membri și/sau invitați. Antrenorii parteneri City Gym sunt singurele persoane abilitate să presteze servicii de antrenament personalizat, la un cost suplimentar. De asemenea, în incinta cluburilor este interzisă publicitatea de orice fel, precum împărțirea de broșuri ori alte mesaje personale, precum și vânzarea de produse de orice fel de către membri sau terți, cu excepția vânzărilor efectuate de City Gym la recepție ori în baza parteneriatelor încheiate cu City Gym.

6. Substanțe interzise

Fumatul, inclusiv țigările electronice, dispozitivele cu tutun încălzit și dispozitivele de vapare, nu este permis în incinta cluburilor City Gym. Accesul în cluburile City Gym sub influența alcoolului, drogurilor, stimulentelor, sedativelor, substanțelor halucinogene sau a altor substanțe ilegale, precum și consumul, comercializarea ori vânzarea acestora, este interzis. Sub influența unor astfel de substanțe, capacitatea membrului de a se antrena sau de a folosi echipamentele este afectată, cu posibile consecințe grave asupra sănătății sale.

7. Încălcări sancționate cu avertisment, suspendare sau reziliere

Constituie încălcări ale Regulamentului Intern de Funcționare, ale Termenilor și Condițiilor și ale politicilor, regulilor și procedurilor interne următoarele acțiuni sau omisiuni:

  • încălcarea regulilor de utilizare a invitațiilor și a beneficiilor, comunicate în aplicație și/sau la recepție;

  • încălcarea regulilor sau utilizarea frauduloasă a regulilor privind suspendarea (înghețarea) abonamentului;

  • încălcarea repetată a Regulilor pentru rezervările la clasele de group fitness;

  • permiterea accesului altei persoane pe baza propriei identificări, în special în intervalele fără personal;

  • nerespectarea programului de funcționare;

  • comportamentul neadecvat, folosirea unui limbaj ofensator, violența fizică sau verbală față de un alt membru/invitat ori angajat City Gym;

  • fumatul în incinta cluburilor City Gym;

  • antrenamentul efectuat cu o persoană care nu este antrenor partener City Gym, în scop comercial;

  • comercializarea și/sau afișarea în incinta cluburilor de pliante, broșuri sau orice alte mesaje personale;

  • efectuarea de fotografii și/sau înregistrări video în incinta cluburilor, fără acordul scris și prealabil al City Gym;

  • nerespectarea regulilor referitoare la igienă și curățenie;

  • folosirea necorespunzătoare a echipamentelor de antrenament, nearanjarea greutăților și a altor echipamente la locul special destinat;

  • expunerea părților intime ale corpului în incinta sălilor de antrenament;

  • nerestituirea cheii de vestiar la plecare.

În cazul săvârșirii oricăreia dintre faptele de mai sus, City Gym are dreptul: (I) de a emite și comunica membrului un avertisment scris cu indicarea încălcării; (II) de a suspenda abonamentul pentru o perioadă cuprinsă între 1 și 3 luni, în funcție de gravitatea încălcării; (III) de a rezilia abonamentul, fără a fi necesară punerea în întârziere a membrului (abonamentul fiind considerat reziliat de drept – pact comisoriu, conform art. 1553 Cod civil), caz în care prețul abonamentului sau orice parte a acestuia poate fi reținut de City Gym cu titlul de daune prestabilite.

8. Încălcări grave sancționate cu îndepărtarea imediată

Constituie încălcări grave următoarele acțiuni sau omisiuni:

  • vânzarea neautorizată a abonamentelor și a accesului de membru de către alte persoane decât cele autorizate de City Gym;

  • vânzarea, distribuția și/sau consumul de tutun, băuturi alcoolice, droguri, stimulente, sedative, substanțe halucinogene sau alte substanțe ilegale în cluburile City Gym;

  • deținerea și/sau folosirea armelor de foc, cu gaz, cu electroșocuri, a armelor albe, precum și a oricărui alt fel de arme;

  • utilizarea oricăror forme de violență fizică sau verbală față de un alt membru/invitat ori angajat City Gym;

  • distrugerea sau deteriorarea intenționată a echipamentelor, dotărilor ori amenajărilor clubului;

  • desfășurarea oricărui tip de activități neautorizate sau solicitarea de remunerații în schimbul unor activități prestate de persoane neautorizate.

În cazul săvârșirii oricăreia dintre faptele de mai sus, membrul va fi îndepărtat imediat din incinta clubului, aplicându-i-se totodată interdicția de a mai intra în cluburile City Gym. City Gym își rezervă dreptul de a rezilia contractul/abonamentul, fără a fi necesară punerea în întârziere a membrului (abonamentul fiind considerat reziliat de drept – pact comisoriu, conform art. 1553 Cod civil), caz în care prețul abonamentului sau orice parte a acestuia poate fi reținut de City Gym cu titlul de daune prestabilite, fără a exclude dreptul City Gym de a solicita repararea integrală a prejudiciului.

9. Reguli generale de utilizare

  • Membrii nu au acces în zonele cluburilor City Gym destinate exclusiv personalului.

  • Vestiare și chei. La intrare, membrul primește de la recepție o cheie de vestiar, pe care are obligația să o restituie la plecare. În cazul nerestituirii sau pierderii cheii, membrul datorează o taxă de înlocuire de 50 lei. Vestiarul poate fi utilizat de membru pe parcursul unei singure vizite. Membrii își pot păstra bunurile personale închise în vestiare, care rămân în paza și custodia membrului pe toată durata șederii. Este interzisă depozitarea peste noapte a obiectelor personale în vestiare. City Gym își rezervă dreptul de a goli vestiarele la sfârșitul fiecărei zile, în funcție de programul fiecărui club. Bunurile găsite vor fi păstrate timp de 30 de zile într-o pungă sigilată, într-un spațiu de depozitare; după acest termen sunt considerate abandonate. Nicio clauză din prezentul Regulament nu va fi interpretată ca o obligație a City Gym de a asigura paza bunurilor personale ale membrului ori ca o preluare în custodie sau depozit a acestora. City Gym este exonerată de orice răspundere pentru pierderea, deteriorarea (totală sau parțială) ori furtul bunurilor personale ale membrilor pe durata vizitei.

  • Este strict interzisă expunerea părților intime ale corpului de către membri/invitați în sălile de antrenament.

  • Membrii sunt obligați să poarte echipament sportiv adecvat pe tot parcursul antrenamentului (trening, tricou/maiou, pantaloni scurți și pantofi de sport adecvați). Este interzisă intrarea în sălile de antrenament cu pantofi de stradă.

  • La încheierea fiecărei ședințe, membrii au datoria de a pune toate greutățile și orice alte echipamente utilizate la locul special destinat. Pentru menținerea igienei, toți membrii trebuie să folosească prosoape în timpul antrenamentului, să curețe echipamentele după utilizare cu materialele puse la dispoziție și să depoziteze deșeurile în spațiile special amenajate.

  • Membrii au obligația de a utiliza echipamentele conform instrucțiunilor afișate și de a semnala personalului orice defecțiune observată, oprind imediat utilizarea aparatului respectiv. Deteriorarea echipamentelor din culpa membrului atrage obligația de reparare a prejudiciului.

  • Este interzisă intrarea în cluburi cu produse alimentare în caserole sau alte recipiente, cu pahare, ori prepararea mâncării în cluburile City Gym. Membrii pot achiziționa produse alimentare, băuturi și suplimente de la recepția cluburilor, în programul cu personal, sau de la automatele disponibile în cluburi, acolo unde există.

  • Este interzisă efectuarea de fotografii și/sau înregistrări video de către membri în incinta cluburilor, fără acordul prealabil, exprimat în scris, al City Gym.

  • Din motive de securitate, este strict interzisă deținerea oricăror arme (inclusiv arme de foc, cu gaz, arme albe, spray-uri paralizante sau cu electroșocuri) în incinta cluburilor City Gym.

10. Accesul minorilor

Persoanele sub 16 ani nu au acces în sălile de antrenament City Gym, sub nicio formă, și nu pot fi membri. Persoanele cu vârsta între 16 și 18 ani pot fi membri și pot avea acces numai în baza unui abonament valabil, încheiat cu încuviințarea scrisă a părintelui/tutorelui legal, conform Termenilor și Condițiilor.

11. Beneficii și invitații

Membrii au datoria de a utiliza beneficiile incluse în abonamentul achiziționat conform regulilor de utilizare a beneficiilor și scopului pentru care au fost acordate. Aceste reguli sunt comunicate membrilor prin afișare pe website, în cluburi și/sau în contul de membru și aplicația mobilă. Încălcarea regulilor de utilizare a beneficiilor poate fi sancționată cu anularea acestora, în baza unei notificări scrise, și cu rezilierea abonamentului, conform art. 7.

Utilizarea invitațiilor și a voucherelor cadou, atunci când sunt oferite, se face în condițiile comunicate în contul de membru / aplicația mobilă și la recepție.

12. Suspendarea (înghețarea) abonamentului la cererea membrului

Abonamentul poate fi suspendat (înghețat) la cererea membrului, în funcție de tipul de abonament deținut, în condițiile (durată, număr de suspendări, tipuri de abonament eligibile) afișate în contul de membru / aplicația mobilă. Înghețarea nu se poate face retroactiv. Pe durata suspendării, obligațiile contractuale se suspendă, accesul în cluburi și rezervarea claselor nu sunt disponibile, iar valabilitatea abonamentului se prelungește cu perioada suspendată.

  • Înghețarea din motive personale se solicită exclusiv din aplicația mobilă, în condițiile afișate pentru abonamentul deținut.

  • Înghețarea din motive medicale se solicită prin e-mail la abonamente@urbanfitness.ro, în cel mult 30 de zile de la apariția cauzei medicale, cu anexarea unui document medical (adeverință sau certificat eliberat de un medic) care indică perioada de incapacitate. Abonamentul se suspendă pentru perioada indicată în documentul medical. City Gym își rezervă dreptul de a verifica autenticitatea documentelor prezentate; documentele care nu reflectă realitatea nu produc efecte. Datele medicale sunt prelucrate conform Politicii de Confidențialitate.

Accesul poate fi refuzat membrului care prezintă semne vizibile ale unei stări de sănătate ce semnalează o afecțiune contagioasă și care ar putea pune în pericol sănătatea celorlalte persoane din incintă.

13. Modificarea programului și a claselor

Pe perioada derulării contractului/abonamentului, City Gym își rezervă dreptul de a modifica programul de funcționare al cluburilor și programul claselor de group fitness, precum și de a anula aceste clase, cu o notificare prealabilă transmisă membrului. City Gym va comunica membrului situațiile pe care le poate anticipa în mod rezonabil și care pot limita ori restricționa accesul la servicii, inclusiv la evenimentele sportive sau promoționale organizate de City Gym ori de partenerii săi.

Închiderea unui club. În cazul în care activitatea unui club este oprită (temporar sau definitiv), membrul poate alege fie să acceseze alte cluburi City Gym, în limita tipului de abonament deținut, fie să i se suspende abonamentul pe durata opririi activității, perioada suspendată urmând a fi recuperată la reluarea activității.

Forță majoră. În cazul închiderii forțate a cluburilor ca urmare a unui eveniment de forță majoră ori a unui caz fortuit (de exemplu, dispoziții ale autorităților, restricții sanitare, calamități), abonamentele membrilor afectați se prelungesc automat cu o perioadă egală cu durata închiderii, fără costuri suplimentare și fără rambursarea sumelor. Se aplică în completare prevederile din Termeni și Condiții, disponibile pe www.citygym.ro.

14. Sugestii, reclamații și sesizări

Orice sugestie, reclamație, plângere, sesizare sau solicitare din partea membrilor („Cererea”) se formulează în scris și se depune la recepția oricărui club City Gym sau se transmite prin e-mail la contact@urbanfitness.ro, în cel mult 15 zile lucrătoare de la data producerii evenimentului. Cererea trebuie să conțină obligatoriu:

Persoane fizice:

  • numele și prenumele persoanei care adresează cererea;

  • datele de contact la care dorește să primească răspunsul (adresă de e-mail sau adresă poștală);

  • descrierea completă a evenimentului, data și, dacă este cazul, ora producerii;

  • data întocmirii și semnătura.

Persoane juridice:

  • denumirea și calitatea semnatarului (dacă semnează un împuternicit ori un reprezentant);

  • sediul social, codul unic de identificare, numărul de înregistrare la Registrul Comerțului;

  • descrierea completă a evenimentului, data și, dacă este cazul, ora producerii;

  • adresa completă și corectă la care va fi expediat răspunsul City Gym;

  • data întocmirii și ștampila (dacă este cazul).

City Gym poate solicita informații suplimentare sau clarificări și va răspunde Cererii în termen de cel mult 30 de zile calendaristice de la înregistrare. Toate referirile la membri din prezentul Regulament se consideră a fi făcute și la invitații acestora.